Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Fermieri, cercetaţi pentru încasarea ilegală a subvenţiilor de la APIA

40 de fermieri din Botoşani sunt cercetaţi penal pentru că au încasat ilegal subvenţii de la bugetul de stat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a confirmat, marţi, începerea urmăririi penale faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunilor înşelăciune şi fals în declaraţii .

În calitate de crescători de animale, în cursul anului 2008, suspecţii au indus în eroare reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, beneficiind astfel în mod necuvenit de sume de bani cuprinse între 1.485 lei şi 22.652 lei, reprezentând sprijinul financiar acordat de stat cu titlu de subvenţie pentru exploataţiile de bovine şi/sau ovine deţinute, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma totală de 275.460 lei.

Ancheta a pornit de la un raport al Curţii de Conturi, care a stabilit că 1.250 persoane au primit necuvenit banii, ei având la momentul respectiv obligaţii la bugetul de stat sau bugetele locale, iar din declaraţii nu reieşea acest lucru. Cei 40 de fermieri cercetaţi penal sunt cei care aveau ferme mai mari

Lăsați un comentariu

*