Zeci de patroni din judeţul Bacău au fost reclamaţi de angajaţi la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) pentru că nu şi-au respectat datoriile de angajatori.
De la începutul acestui an, din totalul de 78 de reclamaţii, 69 au fost întemeiate, fiind rezolvate de inspectorii ITM.
Cele mai multe plângeri ale angajaţilor sunt legate de neplata salariilor, a banilor pentru concediile de odihnă sau a sporurilor.
De asemenea, au fost plângeri care vizau încetarea abuzivă a contractului individual de muncă ori neacordarea preavizului legal de către angajator.
În plus, fostii salariaţi s-au plâns că patronii nu i-au angajat cu contract de muncă sau au refuzat să le elibereze anumite adeverinţe.