Doi consilieri locali ai Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD) sunt acuzaţi de loviri şi tulburarea liniştii publice.
Cei doi aleşi locali din comuna Soleşti sunt acuzaţi atât de localnici, ba chiar şi de actualul primar, că provoacă foarte des scandaluri, sunt recalcitranţi, agresivi şi fură diverse lucruri. În plus, aceştia îi ameninţă pe localnici că vor avea de suferit dacă merg la poliţie.
Politia a început verificările în cazul celor doi consilieri, mai ales că a fost depusă o sesizare vizavi de comportamentul lor.
„Un cetăţean din comuna Soleşti a reclamat faptul că, în timp ce se afla în faţa unui magazin sătesc, a fost lovit de un bărbat cu piciorul în zona feţei, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal sub aspectul infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Totodată, un alt bărbat domiciliat în comuna Soleşti este acuzat de tulburarea liniştii publice.Acestuia i s-a atras atenţia printr-un proces verbal să nu mai tulbure liniştea şi ordinea publică, în caz contrar urmând sã fie sancţionat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.