Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Politicienii din Neamţ se află în topul celor mai bogaţi oameni din România

În acest moment politicienii se află printre cei mai bogaţi oameni din ţara. Dintre toţi aleşii judeţului Neamţ, cea mai mare avere o are Elena Udrea, deputatul din Colegiul 4 Roman – Ion Creangă.


Conform declaraţiei de avere depuse la Biroul Electoral la sfârşitul anului 2012, ea deţine şapte terenuri, unul în Pipera şi celelalte în Bucureşti. Politicianul de Roman are o casă şi patru apartamente în Bucureşti. Udrea conduce un Fiat 500 şi un Mercedes şi deţine bijuterii în valoare de 50.000 euro. Din declaraţia de avere reiese că în 2011 a vândut bunuri în valoare de 800.000. Deputatul de Roman avea în conturi peste 500.000 de euro şi 1.500.000 lei. Ca ministru al Turismului a câştigat 55.440 lei. Anul trecut, Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea, a primit dividende care valoarează 323.000 de lei. Udrea este şi fondatoarea asociaţiei Pro Europa.


Culiţă Tărâţă a ales deputat de Neamţ, pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat până în februarie 2010, iar apoi a candidat ca independent. A demisionat din funcţie pe 5 iulie 2012, după ce a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, din partea APEL. Conform declaraţiei de avere din 2012, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ avea 15 terenuri, patru case, un apartament şi o garsonieră. Politicianul deţinea bijuterii care valorau 20.000 de euro şi tablouri de 5000 de euro.


Tărâţă avea în conturi peste 35.000 de dolari şi 164.000 de lei. Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă, şi-a deschis propriul canal de televiziune. EST TV este un post regional, care se adresează locuitorilor din regiunea de est. Culiţă Tărâţă este cunoscut pentru terenul agricol deţinut în Insula Mare a Brăilei, exploatat din 2001 de firma sa, „TCE 3 Brazi” SRL Piatra Neamţ.


Gheorghe Ştefan este membru al Partidului Democrat Liberal şi a fost reales primar al oraşului Piatra Neamţ de 20.800 de alegători. Conform declaraţiei de avere din 2012, primarul oraşului Piatra Neamţ deţine două terenuri în Piatra Neamţ şi unul în Bucureşti, o casă cu anexă în Piatra Neamţ şi un apartament în Bucureşti. Gheorghe Ştefan mai are bijuterii de aur în valoare de 3000 de euro şi tablouri în valoare de 6500 de euro. Anul trecut primarul avea în conturi 30.000 de lei, 22.000 de mii de dolari şi 2500 de euro.


Pinalti a avut afaceri în sectorul energetic şi a fost implicat în scandalul “Băieţilor deştepţi”. După conflict, primarul oraşului Piatra Neamţ a cedat acţiunile grupului Renovatio Group, un offshore din Cipru. Gheorghe Ştefan este şi preşedintele echipe F.C. Ceahlău, de unde a primit şi supranumele de “Pinalti”.


Sursa: Adevarul

Lăsați un comentariu

*