Polițiștii au sancționat contravențional administratorul unei societăți comerciale care a dispus transportarea a peste 100.000 kg grâu fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Întreaga cantitatea de grâu a fost ridicată în vederea confiscării.
În ziua de 15.07.2013, în urma unei acțiuni pe linie de transport, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală 5 Murgeni și Postului de Poliție Blăgești au identificat pe D.N. 26 A, pe raza comunei Blăgești, 3 autocamioane înmatriculate în județul Brăila, încărcate cu grâu, pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta documentele legale.
Verificările privind legalitatea transportului au fost efectuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor. În condițiile în care transporturile nu erau însoțite de documentele prevăzute de lege care să justifice provenienţa licită a acestora, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale împotriva administratorului societății comerciale din județul Brăila, cu amendă în cuantum de 3000 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale. Acesta a dispus achiziționarea și transportarea grâului de pe raza comunelor Berezeni și Vetrișoaia în vederea comercializării către alte societăți comerciale.
Cantitatea de 107.200 kg grâu a fost ridicată în vederea confiscării și predată în custodie la o societate comercială cu sediul în municipiul Vaslui.
În conformitate cu prevederile O.U.G. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale, vânzarea cerealelor de către producătorii agricoli se realizează pe baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate şi a facturilor fiscale, în cazul producătorilor agricoli persoane juridice, iar în cazul producătorilor agricoli persoane fizice, pe baza contractelor de vânzare-cumpărare şi a borderourilor de achiziţii cu regim special personalizate prin imprimarea datelor de identificare pentru fiecare utilizator.
Transportul în scop comercial al cerealelor neînsoţite de documentele prevăzute de lege care să justifice provenienţa licită a acestora constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, confiscarea mărfii şi a mijlocului de transport marfă utilizat în acest scop, dacă acesta aparţine contravenientului.