Caz incredibil la Suceviţa. 50 de familii din comuna suceveană au rămas fără curent electric, în noaptea de miercuri spre joi, după ce persoane încă necunoscute au tăiat un brad de la marginea pădurii. Copacul a căzut peste firele reţelei electrice dintre doi stâlpi.
În plus, o maşină a fost avariată după ce firele au căzut peste ea.
O echipă a E.On Moldova a remediat defecţiunea. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul şi pentru prinderea celor care au tăiat bradul.