Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Dafora va forja pentru Chevron la Bârlad. Vezi valoarea contractului!

Contractul semnat de firma Dafora (DAFR), deţinută de omul de afaceri Gheorghe Călburean, cu Chevron pentru servicii de foraj pentru trei zone din judeţul Vaslui are o valoarea estimată de 10,38 milioane de dolari, potrivit companiei din Mediaş.

Dafora a anunţat la începutul săptămânii că a semnat un contract pe patru ani cu Chevron pentru servicii de foraj în zona Bârlad începând din această toamnă, contractul incluzând săparea de sonde conform programului de explorare al companiei americane.

Chevron a obţinut, în 11 iulie, acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj şi explorarea gazelor de şist în trei zone din judeţul Vaslui. Chevron mai deţine concesiuni şi în Dobrogea.

Compania intenţionează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui şi va iniţia studii seismice pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa.

Dafora execută servicii de foraj onshore pentru petrol, gaze naturale şi ape geotermale, lucrări de probe producţie şi workover, dar şi servicii de mentenanţă şi transport pentru echipamentele de foraj. Dafora a contractat majoritatea lucrărilor de foraj pentru companiile internaţionale implicate în acest sector pe piaţă din România, potrivit companiei.

Dafora a înregistrat în primul trimestru din acest an pierderi de aproape 3,5 milioane lei, faţă de un câştig de 660.000 lei în aceeaşi perioadă din 2012. Veniturile au crescut în perioada analizată cu aproape 37%, la 53,3 milioane lei, iar cheltuielile s-au majorat cu 48%, la 56,8 milioane lei.

Compania a înregistrat anul trecut pierderi de 15,6 milioane lei, de peste 11 ori mai mari faţă de nivelul de 1,39 milioane lei consemnat în 2011.

Dafora este controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, care deţine aproape 50% din acţiuni. În acţionariatul companiei se mai regăşte firma Foraj Sonde Craiova, controlată de oamenii de afaceri Marius şi Emil Cristescu. Firma Foraj Sonde Craiova deţine 13,67% din titlurile Dafora.

Acţiunile Dafora au încheiat şedinţa bursieră de miercuri în creştere cu 4,53%, la preţul de 0,0266 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 26,66 milioane lei (circa 6 milioane euro).

Sursa: Mediafax

Lăsați un comentariu

*