Majoritatea cabinetelor medicale şcolare din judeţul Vaslui sunt adevărate focare de infecţie pentru elevii care le trec pragul pentru diverse consultaţii medicale, 22 din cele 25 de cabinete verificate de către autorităţi fiind sancţionate pentru nerespectarea condiţiilor igienico-sanitare.
Cu foarte mici excepţii, cabinetele şcolare verificate de către inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui funcţionează în condiţii total improprii din cauza nerespectării condiţiilor igienico-sanitare, pe fondul lipsei investiţiilor ce ar fi trebuit făcute de autorităţile locale.
Astfel, pe lângă spaţii subdimensionate şi dotate cu mobilier inadecvat, cabinetele şcolare au pardoselile degradate, nu au apă caldă şi nu dispun de lanţuri de frig pentru depozitarea vaccinurilor. Mai mult decât atât, inspectorii sanitari au descoperit că nu sunt respectate normele privind selectarea, colectarea şi transportul deşeurilor rezultate din activităţile medicale.
„În timpul controalelor, s-a constatat că aceste cabinete şcolare nu au asigurate dotările minime obligatorii cu materiale sanitare şi medicaţie conform baremului. Evident că toate aceste deficienţe constatate influenţează în mod direct desfăşurarea actului medical. De exemplu, din cauza faptului că pardoselile sunt degradate nu se poate realiza o dezinfecţie corectă a cabinetelor„, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Topliceanu.
Sursa: Mediafax