Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

O pădure din Suceava arde de trei zile

Misiune extrem de grea pentru peste 150 de pompieri care luptă cu flăcările ce au cuprins peste cinci hectare de pădure din zona Valea Ţibăului, Masivul Muncei Lovrinzi, de pe raza comunei Cârlibaba din judeţul Suceava.
De trei zile, aceştia încearcă să lichideze incendiul. Terenul este proprietate particulară şi este administrate de Ocolul Silvic Privat Alpina Borşa din judeţul Maramureş.

Intervenţia este extrem de dificilă pentru că incendiul a izbucnit într-o zonă greu accesibilă. Pompierii militari au fost nevoiţi să meargă aproape 20 de kilometri pe jos pentru a ajunge în zona în care se manifesta incendiul. Pentru lichidarea incendiului au fost mobilizaţi aproximativ 150 de pompieri de la detaşamentele de pompieri Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Suceava şi Fălticeni. Pompierii suceveni au fost ajutaţi şi de cinci pompieri de la Vişeul de Sus şi cinci de la Garda de intervenţie Borşa, subunităţi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş.

Lăsați un comentariu

*