Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Conspiraţie sau neştiinţă? Niciun spital din Vaslui nu a făcut decontări de medicamente către pacienţii internaţi

Cu toate că au dreptul de a cere să li se dea banii înapoi cheltuiţi din propriul buzunar cât timp au fost internaţi în spital, cei mai mulţi dintre vasluieni nu au făcut solicitări de decontare. Mai grav este faptul că mulţi nu ştiau că au acest drept şi că unităţile spitaliceşti sunt obligate să îi informeze pe bolnavi că pot primi contravaloarea acestor cheltuieli.

Intrată în vigoare încă din anul 2008, legea care obligă spitalele să deconteze pacienţilor banii pe medicamente pe care aceştia îi sunt trimişi să le cumpere din farmacii este o necunoscută printre vasluieni. Nu există spital din judeţ care să nu aibă lipsă în stocuri ale unor medicamente. Cei care au fost internaţi, măcar o dată într-un spital, ştiu cum e să îţi cumperi singur fie o pastilă, fie vată sau feşi.

Bolnavii au acest drept de decontare şi atunci când sunt redirectţionaţi de spital către clinici private pentru analize, tomografii sau ecografii. „Nu am ştiut că se decontează medicamentele cumpărate. Chiar acum vin de la farmacie, de unde mi-am cumpărat pastille de aproape 60 de lei. Nouă nu ne-a zis nimeni că putem să facem cerere prin care să solicităm aceşti bani. Acum, că mi-aţi spus, chiar am să mă interesez“, ne-a spus Marcel Râmbu, pacient internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Nicio cerere

Curios este şi faptul că la niciunul din cele 4 spitale nu există solicitări de decontare pentru medicamente sau material sanitare. Culmea e că nici luna trecută nu au fost. Managerii de spitale susţin că, pur şi simplu, pacienţii nu au cerut să li se deconteze banii cheltuiţi pe pastille, dar au recunoscut că farmaciile proprii nu deţin toate medicamentele sau materialele sanitare necesare.

Excepţie face doar Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), acolo unde nu ar fi probleme, deocamdată. „Avem doar câteva cereri de decontare pentru material de osteosinteză (n.r.-tije pentru operaţii de ortopedie). În rest, nu s-au făcut solicitări de decontare de medicamente. Cert este faptul că, în acest moment, nu avem probleme cu stocurile de medicamente, dar, recunoaştem, situaţia nu este atât de bună. Nu ştiu ce va fi pe viitor, poate chiar din luna septembrie“, ne-a declarat Ana Smaranda Rinder, managerul SJU Vaslui.

Conform Hotărârii de Guvern 806 din 2008, articolul 70, spitalele sunt obligate să suporte, pentru asiguraţii internaţi, toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea unui caz, incluzând aici medicamentaţia, materialele sanitare şi investigaţiile paraclinice. În cazul în care spitalul nu poate asigura un anumit medicament este obligat să îi deconteze pacientului, din fonduri proprii, suma cheltuită, dacă acesta din urmă o cere. Bolnavul trebuie să prezinte bonul fiscal sau factura şi să facă o solicitare de decontare către conducerea spitalului respectiv. Cererea va fi dată spre avizare, mai întâi, medicului curant, care şi-a pus parafa şi semnătura pe reţetă , apoi şefului de clinică şi, în final, managerului unităţii. 

Sursa: Adevarul

Lăsați un comentariu

*