Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

E.ON ne trimite facturile online. Află ce surpriză ţi-a pregătit compania!

Într-un comunicat de presă, conducerea E.ON Energie România apreciază faptul că un număr din ce în ce mai mare de abonaţi îşi achită facturile în sistem online.

Până în prezent, pe platforma E.ON Myline din cei aproape 195.000 de clienţi, proximativ 28% au optat pentru factura electronică.

Pentru cei care primesc deja factura în format electronic, dar şi pentru noii utilizatori care vor opta de acum înainte pentru acest serviciu, E.ON Energie România lansează o nouă campanie-concurs „ Ai undă verde la factura online !“.

„Prin noua campanie, E.ON Energie România doreşte să sublinieze avantajele pe care le aduce consumatorilor de gaze naturale şi electricitate factura electronică şi anume rapiditate, eficienţă şi timp câştigat. Totodată, cei care optează pentru acest serviciu modern dovedesc mai multă responsabilitate faţă de mediu, fiindcă în acest fel îşi aduc în mod direct aportul la tipărirea a câtor mai puţine facturi“, declară dl. Dan Morari,  Directorul General al E.ON Energie România.

Clienţii casnici E.ON care doresc să opteze pentru acest serviciu pot primi facturile electronice de gaze naturale şi electricitate în baza unei opţiuni exprimate pe portalul E.ON Myline, care poate fi accesat prin crearea unui cont client pe pagina www.myline-eon.ro.

Campania concurs „Ai undă verde la factura online !” se va derula în perioada 10 septembrie–10 decembrie a.c.  La competiţia pentru premiile campaniei  (3 tablete, 9 smartphone şi 30 de pachete Energy Saving – becuri economice cu led şi staţii meteo inteligente  – pot participa clienţii casnici persoane fizice, înscrierea în concurs fiind făcută automat pe www.myline-eon.ro, prin exprimarea opţiunii pentru primirea facturii în format electronic.

Tragerea la sorţi se va face lunar, iar premiile se vor acorda în trei etape, respectiv pe 11 octombrie, 11 noiembrie şi 11 decembrie, lunar fiind acordate câte 1 tabletă, 3 smartphone şi 10 pachete Energy Saving.

Regulamentul concursului este postat pe pagina web a companiei www.eon-energie-romania.ro

Lăsați un comentariu

*