Luni este prima zi de şcoală, însă în judeţul Vaslui sunt aproximativ 500 de posturi la catedre care au rămas neocupate în urma şedinţelor de repartizare organizate. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, este vorba despre un număr de 497 de catedre în învăţământ, din care 200 complete, care sunt neocupate pentru că nu s-au găsit profesori, învăţători sau educatori. Şi asta chiar dacă şefii din învăţământul vasluian au organizat numeroase şedinţe de repartizare a posturilor în ultima lună. Şefii de la ISJ au găsit, însă, o soluţie.
„Candidaţii care nu au îndeplinit condiţiile de a participa la ultima şedinţă au avut posibilitatea de a-şi depune dosarele direct la şcolile unde sunt posturi libere şi doresc să predea.Aceştia vor prelua posturile libere la catedre„, a declarat inspectorul pe managementul resurselor umane din cadrul ISJ Vaslui, Gheorghe Fluieraş.
Aşadar, elevii vor fi educaţi de profesori care au luat note de 2 sau 3 la examenul de titularizare, aceştia fiind consideraţi profesori calificaţi odată ce sunt absolvenţi de facultate.