Un comisar șef susține că a fost amenințat cu moartea de un patron după ce l-a amendat. Fapta s-ar fi petrecut într-o staţie de carburanţi, iar întraeaga scenaă ar fi surprinsă de camerele video. Cristi Pietraru, patronul abatorului administrat de societatea C&C Company ar fi avut schimbul de replici menţionat de Răzvan Rotaru, comisar şef în cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu. Comisarul şef susţine că nu a depus plângere penală în ciuda dovezilor avute, respectiv înregistrările video.” Nu am depus plângere la Poliţie, nu îmi este frică, eu mă uit după toţi nebunii, hai să fim serioşi. Problema este în felul următor, eu ştiu că este o instituţie foarte grea cu multe presiuni dar pe mine nimeni nu mă poate forţa să spun la comisari să spun într-un fel sau altul”, a declarat Răzvan Rotaru.
Abatorul a fost sancţionat în această primăvară cu 30.000 de lei şi suspendarea activităţii după ce s-a constat că deversa reziduri rezultate în urma activităţii, într-un pârâu din apropiere. În acte, abatorul era închiriat societăţii ieşene Nutri Plus SRL.