Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Suceava: Inspector şcolar de limba română, acuzat că le impune profesorilor să-i cumpere manualele auxiliare

Mai mulţi profesori de limba şi literatura română din Suceava afirmă că inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, prof. Rita Cîntiuc, trimite în şcoli materialele la care aceasta este coautor pentru a fi cumpărate de elevi.

Profesorii spun că scenariul este acelaşi an de an, iar în 2013, Rita Cîntiuc le-ar fi făcut o serie de recomandări dascălilor, cu privire la manualele auxiliare, chiar la Consfătuirea anuală a profesorilor de limba şi literatura română, din data de 13 septembrie.

Profesorii au declarat: „Ne-a spus că o să ne trimită mai multe materiale necesare la clasă pentru elevi. Dacă va fi aşa, o să întâmpinăm aceeaşi situaţie ca anul trecut, când prin intermediul şefilor de cerc şi de catedră ne-au fost trimise câte 20 de culegeri de teste pentru Limba Română pentru Evaluarea Naţională, Fişe de lucru pentru clasele V-VIII, caiete speciale pentru aceleaşi clase sau dicţionare”.

Potrivit părinţilor, la toate aceste manuale auxiliare, Rita Cîntiuc este coautoare.

Un alt cadru didactic de limba şi literatura română a declarat pentru Monitorul de Suceava că această situaţie se perpetuează de ani de zile.

Potrivit acestuia, „dacă nu vindem toate auxiliarele trimise de dumneaei, trebuie să le cumpărăm noi pe cele rămase. Dacă le vindem pe toate, dar se dovedesc insuficiente, trebuie să mergem noi în librării, să completăm necesarul. Iar de regulă le vindem, căci trebuie să lucrăm şi cu manuale auxiliare”.

În faţa acestor acuze, prof. Rita Cîntiuc a declarat pentru gândul.info că nu le-a impus niciodată profesorilor să îi cumpere sau vândă cărţile.

“Nu le-am sugerat. Este adevărat că am primit întrebări din partea colegilor legate de cărţi, dar eu le-am spus că există posibilitatea de a decide la nivelul catedrei, la nivelul comitetului de părinţi din şcoală, să ia ce vor ei. Şi dacă vor să ia ceva, să meargă la librărie”, a arătat Rita Cîntiuc.

Laura Hacman, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, a menţionat faptul că, la recomandările Ministerului Educaţiei Naţionale, inspectorul şcolar general Gheorghe Lazăr a transmis tuturor şcolilor din judeţ să nu se implice în achiziţia manualelor auxiliare, respectiv să nu comercializeze aceste materiale în cadrul şcolii. Acestea trebuie să fie cumpărate de pe piaţa liberă de către părinţi, iar profesorul de specialitate poate face recomandări.

La începutul anului şcolar, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat căîn învăţământ nu există doar frauda de la examen, frauda şi evaziunea fiscală întâlnindu-se şi atunci când cadrele didactice impun anumite materiale auxiliare. Potrivit acestuia, comerţul cu manuale auxiliare nu trebuie asociat cu şcoala, iar pe aceste cărţi şi caiete nu ar trebui să scrie avizat de Ministerul Educaţiei.

Sursa: Monitorul de Suceava

Lăsați un comentariu

*