Doi tineri din Vaslui, de 19 şi 23 de ani, au vrut să facă o plimbare, în noaptea de marţi spre miercuri, cu maşina. Fără să stea prea mult pe gânduri, tinerii, băuţi bine, au furat cheile de la maşina părinţilor tânărului de 19 ani şi au gonit până într-o suburbie, unde şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a izbit cu autoturismul în gardul unei societăţi comerciale. Când şi-au dat seama ce au făcut, tinerii au dat bir cu fugiţii. Paznicul societăţii a sunat la 112, iar cei doi au fost prinşi la scurt timp de poliţişti. Niciunul dintre ei nu avea permis de conducere.
Baiatul de 19 ani avea o alcoolemie de 0,90 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, iar tânărul de 23 de ani, o alcoolemie de 0,70 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Acum, ei sunt cercetaţi penal pentru că au urcat la volan deşi nu aveau permis de conducere şi pentru că au condus băuţi, dar şi pentru că au fugit de la locul accidentului.
Vaslui: Doi tineri beţi şi fără permis au condus o maşină furată direct în gardul unei societăţi
- 9 octombrie 2013
- 33 vizualizări
- Fără comentarii