Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Deficit de 177 de poliţişti în satele din judeţul Iaşi

Bilanţul IPJ Iaşi, făcut pe primele 9 luni ale anului arată că s-au înregistrat mai puţine infracţiuni majore comparativ cu anul 2012. În schimb, s-a remarcatt o creştere uşoară a numărului de furturi din societăţi comerciale sau din buzunare. 

Marea problemă esteînsă lipsa de personal, deficitul în mediul rural fiind de 177 de poliţişti, adică 25% din necesar.

Deşi în ultimul an au fost angajaţi 39 de poliţişti, pensionările, transferurile, demisiile sau destituirile au fost mai multe şi deficitul se menţine. În ciuda acestor probleme, şefii Poliţiei ieşene susţin că la îară sunt cel puţin 2 agenţi la fiecare post şi pe timp de concedii sunt trimise în ajutor la intervenţii echipaje din comunele vecine.

Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul şef Ioan Scripniciuc, speră sa convingă cât mai mulţi liceeni să se înscrie la concursurile pentru posturile de poliţişti.

Lăsați un comentariu

*