Duminică 24 Noiembrie 2024, Actualizat acum 328 zile 12:00 am

 

Milionarii în euro ai Iașului, Gabriel Surdu și Ioan Zapodeanu, au dispărut din topul Forbes al celor mai bogați români

Cei doi oameni de afaceri nu se mai regăsesc în topul întocmit de analiștii și jurnaliștii revistei Forbes. Zapodeanu, a cărui avere a fost evaluată anul trecut la 23-25 milioane euro, aceasta poziţionându-l pe locul 4 între afaceriştii ieşeni, nu pare deranjat de rezultat, ba chiar e bucuros, întrucât consideră că cifrele publicate nu sunt cele reale.

Cel mai bogat ieșean: regele mall-urilor

„Regele mall-urilor” ocupă în continuare primul loc din rândul celor mai bogați ieșeni, la fel ca și anul trecut. Iulian Dascălu a ocupat în acest an locul 38 în topul pe țară, cu o avere totală estimată la 90 de milioane de euro, faţă de cele aproape 100 milioane euro de anul trecut.

Urmează, pe locul noi în județ, Constantin Comănescu, patronul Remat, cu 27 milioane euro. Pe țară, Comănescu ocupă locul 152, iar averea acestuia a sporit în acest an cu peste 3 milioane de euro față de anul trecut. Chiar dacă Topul Forbes îl dă pe Comănescu ca fiind unul din cei mai bogaţi români, patornul Remat spune că cifrele sunt „fabuloase”.

Noul Top Forbes care îi include pe cei mai bogaţi 500 de români în acest an a adus noi surprize printre afaceriştii ieşeni. Dacă anul trecut erau 14 ieşeni în top, în acest an figurează doar 13, cu menţiunea că pe ultimul loc apare şi un nume nou faţă de anul trecut. Tendinţa este în general descendentă, majoritatea averilor celor mai bogaţi ieşeni scăzând în acest an faţă de anul trecut. Dacă anul trecut cei 14 ieşeni aveau împreună o avere totală de circa 310 milioane euro, în acest an suma totală a ajuns doar la 248 milioane euro, potrivit Forbes.

A treia avere din Iaşi o deţine, potrivit Forbes, patronul Arcadia, Dan Fitterman. Fitterman şi-a păstrat poziţia de anul trecut printre afaceriştii ieşeni, cu 25 milioane euro, în timp ce în topul naţional ocupă locul 159.

Urmează:

Pe locul IV – patronul hotelurilor Traian şi Astoria şi al mall-ului Uvertura din Botoşani,Dănuţ Prisecariu, cu o avere de 20 milioane euro, cu 4-6 milioane de euro mai puțin față de anul trecut.

Pe locul V –  familia Apostol care controlează grupul de firme Kosarom. Neculai Apostol şi fiii săi aveau anul trecut o avere estimată la 18-19 milioane euro, poziţionându-se pe locul 6 în Iaşi, în timp ce în acest an, cu o avere de 16 milioane euro ocupă poziţia cinci la nivel local,

În clasament urmează patru afacerişti cu averi estimate la 10 milioane euro: Dan Stratan, patronul Romcapital Invest, firmă înfiinţată de Sorin Ovidiu Vântu, prin care oferă consultanţă în afaceri; George Ivănescu, patronul din acte al firmelor Build Corp şi Build Corp Prefabricate, firme care au construit mall-urile lui Iulian Dascălu; creatoarea de modă Irina Schrotter şi cel mai important dealer auto de pe piaţa ieşeană, Bogdan Piţigoi.

La coada listei se află:  patronul hotelului Unirea, Lucian Grecu, şi familia Prisecaru, Ioan şi Tereza, cunoscuţi pentru afaceri imobiliare şi ca patroni ai firmelor Conex. Aceştia au o avere evaluată la 9 milioane euro.

Urmează  de patronul Iaşi TV Live şi un important jucător pe piaţa imobiliară ieşeană, Bogdan Cihodaru, şi familia afaceristului Ioan Pârâu, care deţine firma Total Gaz, cu câte 7 milioane euro.

Topul celor mai bogaţi români:

 

1. Ioan Niculaie – 1,1 mld euro

2. Dan Grigore Adamescu – 950 mil euro

3. Frank Timiş – 850 mil euro

4. Ion Ţiriac – 850 mil euro

5. Veronica Guşă Drăgan – 550 mil. Euro

6. Gabriel Comănescu – 500 milioane de euro

7. Gruia Stoica – 470 de milioane de euro

8. Ovidiu Tender – 400 de milioane de euro

9. Zoltan Teszari – 370 de milioane de euro

10. Dragoş şi Damian Pavăl- 360 de milioane de euro

Lăsați un comentariu

*