Uniunea Naţională a Tuturor Studenţilor din România organizează Studenţiada, un festival ce se desfăşoară în 14 centre univesitare şi vizează peste 40.000 de participanţi.
Proiectul, ce se desfăşoară în perioada 28 octombrei-3 noiembrie, are ca obiectiv general promovarea de demersuri creative şi inovatoare în rândul studenţilor în domeniile educaţie, cultură, mediu şi sport.
“Implementarea proiectului vizează stimularea studenților prin implicarea în activități de voluntariat și dorește să ridice gradul de conştientizare în rândul acestora cu privire la o viață sănătoasă, o cultură bogată, un mediu curat, respectiv o conștiință civică deosebită. Promovarea în rândul tinerilor studenţi a voluntariatului ca stil de viață este foarte importantă. Festivalul oferă șansa de a le prezenta tinerilor ce implică voluntariatul și ce calități pot deprinde în urma activităților întreprinse”, spun liderii UNSR.
Voluntarii UNSR vor transforma campusurile universitare din Iași în locuri de distracție prin organizarea de concursuri, competiții, sporturi extreme şi concerte.