Studentul arab Ahmad Abo Baker, în vârstă de 23 de ani, a fost prin de autorităţi în Armenia, după ce a fost dat în urmărire internaţională pentru că a înjunghiat un bărbat din Iaşi, iar apoi a fugit din ţară.
El a fost căutat aproape două luni după ce a înjunghiat un bărbat de 36 de ani în faţa unui club din municipiul Iaşi, în luna septembrie. Bărbat se află, din fericire, în afara oricărui pericol. Acum, arabul este cercetat pentru tentativă de omor.
Abo Baker a fost student la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” până la finele anului trecut, atunci când nu a mai promovat în anul V.
Baker urmează să fie prezentat zilele acestea Tribunalului Iaşi în vederea audierii.