Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Liviu Dragnea şi Valeriu Lazăr au semnat contractul de finanţare pentru gazoductul Iaşi – Ungheni

Contractul de finanţare pentru gazoductul Iaşi – Ungheni a fost semnat joi, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Semnatarii documentului au fost vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi viceprim-ministrul Republicii Moldova, Valeriu Lazăr.

Contractul de finanţare pentru implementarea proiectului „Conductă de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi (România) – Ungheni (Republica Moldova)”, în valoare de 5,289 de milioane de euro, s-a încheiat între MDRAP şi Ministerul Economiei din Republica Moldova şi are la bază Acordul încheiat între guvernele celor două ţări în anul 2010 privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat Republicii Moldova de România (cu modificările şi completările ulterioare), potrivit Agerpres.

Ministrul Dezvoltării Regionale a precizat că acest document este unul extrem de important pentru ambele ţări, precizând că acesta prevede o finanţare din partea Guvernului României, prin MRDAP, a unei sume care reprezintă co-finanţarea Republicii Moldova pentru construcţia conductei de gaz Iaşi – Ungheni.

Este vorba despre un proiect în valoare totală de 26,5 milioane de euro, dintre care 7 milioane de euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene pentru partea Republicii Moldova. Este vorba de 3 milioane de euro din partea Uniunii Europene şi 5,3 milioane de euro pe care i-am semnat astăzi, bani care vor fi transferaţi de către ministerul nostru către Republica Moldova. Este vorba de 10,5 kilometri de gazoduct – asta este lungimea pe teritoriul Republicii Moldova, iar în partea de sud, traversarea Râului Prut, 134 de metri”, a detaliat vicepremierul Dragnea.

El a menţionat că Guvernul Ponta are toată determinarea ca, în sfârşit, să aloce bani concreţi pentru proiecte concrete de dezvoltare a Republici Moldova. „Dincolo de semnificaţia economică a acestui acord semnat astăzi sunt două semnificaţii extrem de importante şi profunde – politică şi geostrategică„, a completat vicepremierul.

Pentru partea moldoveană acest eveniment este unul extrem de important şi aşteptat de mult timp la Chişinău, reprezentând totodată un prim-pas în proiectele comune din domeniul energetic, a subliniat vicepremierul Republicii Moldova.

„Este un proiect foarte, foarte important pentru Republica Moldova, care ne va ajuta să facem faţă poate uneia dintre cele mai mari provocări pe care le avem. Republica Moldova este conectată şi dependentă practic sută la sută în asigurarea consumului său intern de gaze naturale dintr-o singură sursă şi respectiv pentru noi există acest obiectiv nu numai politic, ci şi economic, şi social să consolidăm securitatea energetică a Republicii Moldova prin asigurarea unei alternative reale. Acest proces se întâmplă în contextul aderării Republicii Moldova la comunitatea energetică care întregeşte piaţa energetică europeană cu Balcanii de Vest şi două ţări din parteneriatul estic – noi şi Ucraina”, a declarat Valeriu Lazăr.

Potrivit acestuia, „acest gazoduct nu trebuie privit doar ca un gazoduct care va lega două sisteme ale Republicii Moldova şi ale României, fiind de fapt calea prin care sistemul energetic al Republicii Moldova va fi conectat la sistemul energetic pan-european. Şi este primul pas în acest proces. Vor urma şi alţi paşi, dar întotdeauna primul pas este cel mai greu. (…) Republica Moldova are un mare avantaj – de a învăţa din lecţiile de la Bucureşti’, a adăugat oficialul moldovean.

El a accentuat faptul că ţara sa parcurge astfel acest drum pe alocuri anevoios dar foarte important mult mai lesne.

Şi nişte lecţii învăţate de alţii, care sunt gata prieteneşte să ne ofere experienţă este foarte important pentru noi şi ne permite scurtarea acestui drum. Vom urma şi alţi paşi şi mizăm foarte mult pe suportul României şi în ceea ce urmează. Deja mâine vor fi alte comunicări, vom merge împreună cu colegii de la Bucureşti la Bruxelles să promovăm şi alte proiecte de interconectare a Republicii Moldova la sistemul energetic european prin intermediul României. Este o încurajare pentru noi şi vreau să scot în valoare şi suma – orice leu, orice euro este important pentru noi. (…). Semnificaţiile care depăşesc aceasta sumă. Este un ajutor cu foarte multă implicaţie şi un act de încurajare pentru ceea ce facem noi. Avem nevoie de parteneri, vom demonstra că şi noi suntem nişte parteneri care nu doar aşteptăm să ne ajute cineva ci că suntem în stare să aducem mai multă securitate„, a mai spus vicepremierul moldovean.

Lăsați un comentariu

*