Poliţiştii băcăuani efectuează cercetări pentru depistarea unei persoane care, în perioada 20- 21 noiembrie, , a furat bani din cinci lăcaşuri de cult, situate pe raza judeţului Bacău.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că în perioada menţionată, din cinci biserici ortodoxe au fost sustrase sume de bani, cuprinse între 20 şi 50 de lei, din cutiile pentru donaţii, amplasate în aceste biserici.
De asemenea, s-a stabilit că din bisericile respective nu au fost sustrase obiecte de cult sau alte valori.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi se desfăşoară activităţi în vederea depistării suspectului şi tragerii lui la răspundere.