Credite în valoare de milioane de lei fac obiectul unei anchete a poliţiştilor după sesizarea unei bănci. Unitatea centrală a BCR a sesizat parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani cu privire la o delapidăre uriaşă, de peste 1,1 milioane de lei, prin intermediul unor credite cu condiţii speciale.
Potrivit unor surse judiciare, bancherii de la Bucureşti au descoperit foarte multe credite date în judeţul Botoşani rudelor angajaţilor băncii. Potrivit contractului de muncă, un angajat al băncii, precum şi o parte din rudele sale de gradul I beneficiază de condiţii avantajoase la acordarea unui credit (deobândă mai mică) decât un client normal.
Astfel, s-a ajuns în situaţia în care bancherii botoşăneni să treacă în acte şi alte persoane pe care le-au prezentat drept rude şi astfel au produs un prejudiciu băncii.
Poliţitii, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, au declanşat o ancheată, însă nu au făcut publice detalii din dosar.
” La ora actuala lucrările din dosar nu pot fi făcute publice”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.