Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Incredibil! Ce metodă a găsit un adolescent ca să iasă din ţară

Un minor de 16 ani, din Botoşani, a încercat să iasă ilegal din ţară, ascuns sub bancheta unui microbuz. A. G, de 16 ani, a fost prins sub bancheta unui microbuz care ieşea din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Petea. Cu ocazia controlului vamal, oamenii legii au descoperit adolescentul asucunse sub bancheta din spate a Mercedesului Sprinter, condus de Alin R., din Botoşani.

După verificările efectuate au constatat că este vorba despre un minor – A.G., 16 ani, din judeţul Botoşani, care a declarat că intenţionă să ajungă în Germania. Pentru a ieşi din ţară, tatăl lui, aflat în Germania, a împuternicit-o pe mama să călătorească cu minorul, însă din cauza condiţiilor financiare precare, mama adolescentului nu şi-a permis să plece. Hotărât să ajungă în Germania, minorul a încercat să iasă ilegal din ţară, cu complicitatea şoferului, dar a fost depistat. Acum şoferul de 34 de ani este cercetat pentru complicitate, iar minorul pentru tentativa la săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Minorul a fost predat reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Lăsați un comentariu

*