Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Udrea va petrece Revelionul în zona Gura Humorului, iar ministrul Grapini la Sucevița

Fostul ministru al Turismului și actual parlamentar de Neamț, Elena Udrea, va petrece Revelionul la o pensiune  în Bucovina.  

Ea și-a rezervat patru camere la o pensiune din zona Gura Humorului, urmând să aibă alături la sărbătorile de sfârșit de an membrii familiei.   

Ea va veni în Bucovina pe 27 decembrie și va rămâne până după Revelion. Inițial, fostul ministru a dorit să petreacă sfârșitul acestui an la pensiunea Popasul Turistic Bucovina  din Sucevița numai că aici rezervase câteva camere actualul ministru delegat pentru IMM, mediul de afaceri și turism, Maria  Grapini, așa că a căutat o altă soluție .    

Ministrul Grapini va petrece cumpăna dintre ani, la Sucevița. 

Patronul pensiunii ne-a declarat că actualul ministru a mai fost la pensiune și s-a declarat mulțumită de condiții și de aceea revine în zonă. Ea va sta în  Bucovina cinci zile.  Administratorii celor două pensiuni caută să includă un program cât mai diversificat  specific sărbătorilor de iarnă, cu program de colinde, urători, plimbări cu sania. Ambele zone dispun de pârtii de schi chiar dacă cele două pârtii diferă ca dimensiune,capacitate și dotare. 

Elena Udrea nu a mai fost în Bucovina de când era ministru al Turismului. Întrebată de ce nu mai vine în zonă, domnia sa ne-a declarat :,,Pai nu m-a mai invitat domnul Flutur Când eram ministru și aveam fonduri mă invita destul de des,, ne-a declarat Elena Udrea.

Lăsați un comentariu

*