Un localnic din comuna suceveană Iaslovăț a ajuns vestit în toată zona pentru îndeltinicerea sa: cioplitul în lemn. 
Sorin Vasile Boicu, în vârstă de 48 de ani, a făcut până acum mai mult de o mie de miniaturi, iar pentru asta nu i-a trebuit altceva decât un cuţitaş şi o sticluţă cu aracet. Unele dintre ele sunt cu rol decorativ, iar altele sunt utile în gospodării, după cum spune chiar gospodarul. Atelierul meşterului este vara o anexă a gospodăriei iar iarna se retrage într-o cameră a unei bucătării care a fost transformată într-un muzeu tradițional.
Ore în şir, suceveanul confecţionează cu migală case, mori de apă , căruțe și multe alte obiecte în miniatură care sunt realizate cu o precizie de chirurg. Nu are studii superioare, ci a terminat doar zece clase la Școala generală din localitate dar de mic s-a simțit atras de acest meșteșug.
Poate reproduce în miniatură, orice lucru
Pasiunea suceveanului a început timpuriu. Avea doar câţiva anişori atunci când a cioplit pentru prima dată o bucată de lemn. De miniaturi s-a ocupat ceva mai târziu, pe vremea când trecuse de 20 de ani. Foloseşte paie, scobitori sau bucățele din lemn de tei , plop și răchită pentru miniaturile lui. Dintr-un simplu beţişor de lemn face un stâlp de casă ţărănească, dintr-o aşchie de mărimea unei unghii „modelează” o uşă ori o roată pentru car. Toate acestea sunt realizate cu un simplu cuţitaş şi cu… multă îndemnare. Şi plănuieşte ca în viitorul apropiat să îşi transforme hobby-ul într-o afacere.
„De cioplit, am cioplit de mic. Îmi plăcea să reproduc tot ce văd, în lemn. Nu am moştenit pe nimeni din familie, părinţii mei nu au fost meşteri, însă mie mi-a plăcut să fac aşa ceva. Fac lucruri unicat. Mori pe apă nu am mai văzut la nimeni. Sunt singurul din Suceava şi cred că şi din ţară, care face aşa ceva. N-am mai văzut la nimeni, pe unde am fost, stilul meu de lucru”, povestește meșterul. Miniaturile lui Vasile nu sunt vopsite sau colorate, sunt făcute din lemn de esenţă moale în nuanţele lor naturale, care atunci când sunt îmbinate, scot în evidenţă simplitatea şi frumosul. Pe ici, pe colo,localnicul le dă cu puţin lac, pentru a rezista în timp. Pentru a realiza o moară pe apă în miniatură,suceveanul a muncit o lună și două săptămâni.
„Nu-mi aduc niciun venit, le fac pentru satisfacţia mea”
Cele mai mici obiecte cioplite reprezintă carurile cu jug, ce nu măsoară mai mult de câţiva centimetri. Chiar dacă nu i-a adus nici un venit până acum bucuria sufletească pe care i-o oferă îndeletnicirea sa este mai presus de orice .
,, Nimic nu se poate compara cu plăcerea de realiza astfel de lucrări . Sigur că aș vrea să și vând să mai câștig ceva pentru că nu am un loc de muncă și trebuie să îmi întrețin familia,, ne-a destăinuit suceveanul.
Și câtă pasiune trebuie să ai să faci dintr-o banală aşchie sau dintr-un beţişor, o adevărată capodoperă. Şi iese din discuţie orice exagerare, dacă ne gândim că într-o altă ţară, una cât de cât normală, asemenea oameni ar fi extrem de apreciaţi şi de ajutaţi să-şi continue munca într-un spaţiu adecvat, învăţându-i şi pe micuţi ceea ce înseamnă arta adevărată şi dragostea pentru frumos şi natural
Bucătărie de vară transformară într-un adevărat muzeu țărănesc original
Suceveanul a adunat peste 3000 de obiecte tradițioanale ,unele vechi de sute de ani, într-un adevărat muzeu tradițional original. Colecționează obiecte de pe vremea străbunicilor. Astfel, de-a lungul anilor curtea și casa omului s-au umplut cu tot felul de obiecte, care odinioara sălășluiau in casele din toata zona ajungând un veritabil pui de Muzeu al satului.
Un muzeu care vorbeşte despre tradiţiile şi identitatea zonei, dar, mai ales, o mostră despre ceea ce poate face pasiunea şi ambiţia unor oameni simpli. Şi poate părea ciudată pentru vremurile noastre, în care am ridicat sintagme ca şi „plan de afaceri”, „timpul înseamnă bani”, „profit” şi „studiu de fezabilitate” la rang de axiome. Muzeul a fost completat cu sculpturi făcute chiar de mâna ”muzeografului”.
Sorin Vasile Boicu are și sculpturi realizate în trunchi de răchită sau stejar pe care autorul le-a căutat mai mult de o săptămână prin pădure ca să găsească forma potrivită. Povestea muzeului a pornit de la un fier de călcat vechi care a fost primul obiect din colecţia familiei însă cele mai vechi sunt o găleată pentru muls laptele la oi care are 150 de ani și o sucală care are peste 200 de ani. Exponatele au fost adunate de la bătrânii dar și familii mai tinere care le aveau în gospodărie și intenționau să le arunce la groapa de gunoi. Tot muzeul l-a amenajat cu munca şi cu mâna lui. A adunat opinci, costume populare , trăistuţe,clopote, butoiașe pentru pus brânza, cântare,icoane, roți de car,oale și ulcele, etc. Ineditul colecționar mărturisește că pasiunea sa vine din dragostea fațăde lumea satului de odinioară.
