Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Târgu Frumos, a fost condamnat, miercuri, la doi ani de închisoare cu executare pentru dare de mită.
Şi asta după ce, pe 25 iulie 2012, Mihai Mocanu a fost oprit de agenţi pe strada Bogdan Vodă din Târgu Frumos pentru că nu a oprit la culoarea roşie a semaforului. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că avea o concentraţie de 0.75 la mie în aer. În timp ce poliţiştii îl duceau spre spital pentru a i se preleva probe biologice, Mihai Mocanu, care avea permis de Italia, le-a promis oamenilor legii câte 200 de euro pentru a închide ochii la infracţiune.
El a mers acasă să ia banii, dar când a revenit, cei doi agenţi l-au denunţat la Parchet, iar procurorii l-au prins în flagrant delict.
Mihai Mocanu a plecat în Italia şi nu s-a mai întors până în momentul trimiterii în judecată. Sentinţa nu este definitivă.