Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Un Tir a distrus mai multe semafoare din Suceava

Accident mai puţin obişnuit, miercuri seară, în municipiul Suceava.

Un autotren care transporta două camioane şi care traversa municipiul Suceava, a agăţat cablurile de susţinere a mai multor semafoare, acestea căzând şi distrugându-se la impactul cu solul.

Şoferul Tirului, un bărbat de 56 de ani, din Ilfov, în timp ce conducea autotrenul şi semiremorca, cu care transporta două autoutilitare, din direcţia Rădăuţi spre municipiul Bucureşti, din cauza faptului că încărcătura depăşea înălţimea legală admisă, a agăţat cablurile de susţinere a semafoarelor electrice, montate în intersecţiile dintre străzile Calea Unirii cu Petru Rareş şi Ana Ipătescu şi Mitropoliei. Astfel, cablurile s-au rupt, iar semafoarele electrice din intersecţii s-au distrus. Deocamdată nu a fost stabilită valoarea pagubelor.

Conducătorul auto a fost  testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă verificările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului şi verificării legalităţii actului de transport.

 

Lăsați un comentariu

*