Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Tineri condamnaţi la închisoare pentru trafic de droguri

Un tânăr care tocmai se lansase în afacerile cu droguri şi-a ratat cariera înainte de a o începe. Bogdan Ostrovan, de 26 de ani, din municipiul Suceava, a fost trimis în judecată în vara acestui an de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, iar ieri şi-a aflat sentinţa. Tânărul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

Nu la fel de ieftin a scăpat şi furnizorul său de heroină, Răzvan Ţucă, de 23 de ani, din Săveni-Botoşani. Tribunalul Suceava l-a găsit vinovat pentru trei infracţiuni şi l-a condamnat la un an pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, trei ani pentru trafic de droguri de mare risc şi patru ani pentru introducere în ţară de droguri de mare risc. Pedepsele au fost contopite, astfel încât Răzvan Ţucă va avea de executat patru ani de închisoare.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi un alt tânăr din Săveni, Constantin Cazacu, de 20 de ani. Acesta a primit un an de închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi trei ani pentru trafic de droguri de mare risc. În final, Cazacu a rămas cu trei ani de închisoare, dar judecătorul de caz a decis suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

Pedepsele aplicate celor trei nu sunt definitive şi pot fi atacate la instanţele superioare.

Un al patrulea individ implicat în acest caz, Costel Murariu, de 25 de ani, tot din Săveni, va fi judecat separat.

Pentru ce au fost trimişi în judecată

Potrivit anchetatorilor, drogurile au fost aduse din Franţa de către Răzvan Ţucă, care susţine că le-a primit de la un cetăţean arab, în contul unei datorii.

În total, ar fi adus în ţară 130 de grame de heroină, pe care le-a ascuns în şosete, într-o pereche de cizme.

Pentru că vroia să scape repede de stupefiante, Ţucă i-a cooptat în afacere pe ceilalţi doi botoşăneni, iar unul dintre posibilii clienţi pe care i-au găsit a fost suceveanul Ostrovan.

Acestuia din urmă i-au vândut în primă fază 49 de grame, însă la scurt timp, tânărul din municipiul Suceava a fost săltat de ofiţerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava.

Bogdan Ostrovan a acceptat să coopereze cu oamenii legii şi a aranjat o nouă întâlnire cu dealerii din Botoşani, de data aceasta la o benzinărie de la ieşirea din Suceava spre Fălticeni, unde au mai tranzacţionat alte aproape 70 de grame de heroină. S-a întâmplat pe 24 mai a.c., însă afacerea s-a dovedit falimentară, fiind stopată de ofiţerii Antidrog care i-au prins în flagrant pe suspecţi.

Sursa:  Monitorul de Suceava

Lăsați un comentariu

*