Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Preşedintele CJ Suceava îl refuză pe Patriarhul Daniel:,, Nu avem bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului

În Postul Crăciunului șeful administrației județene îi zice pas  primului om din Biserica Ortodoxă Română.  Conducerea  judeţului Suceava nu are fonduri pentru a contribui la ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului de la Bucureşti, aşa cum a solicitat patriarhul Daniel  printr-o scrisoare trimisă Consiliilor Judeţene.

Acesta a cerut fiecărui judeţ să aloce 300.000 de lei pentru impozanta clădire care se ridică în capitală, deoarece “banii din donaţii nu mai ajung”.

Preşedintele Consiliului Județean Suceava ,Cătălin Nechifor  spune că instituţia pe care o conduce nu dispune de fonduri suficiente pentru a le direcţiona către Catedralei Mântuirii Neamului.

“Veniturile proprii sunt reduse, banii sunt extrem de puţini” a precizat el.

În încercarea de a obţine fonduri suplimentare pentru această investiţie, Patriarhia a trimis o scrisoare Consiliilor Judeţene prin care le-a solicitat fiecăruia o finanţare de 300.000 delei „pentru plata materialelor şi manoperei necesare lucrărilor la structură în această fază esenţială pentru bunul mers al întregii lucrări”.

Patriarhia a solicitat banii în baza legii 376/2007 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului şi a legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor din România.

Potrivit datelor Patriarhiei Române, până în prezent au fost donate şi cheltuite 25 de milioane de euro, alte 75 de milioane de euro fiind necesare pentru finalizarea construcţiei la roşu.

 

Lăsați un comentariu

*