Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Iaşi: Judecătorii au răzbunat o elevă olimpică violată în grup

Judecătorii Tribunalului au pus punct unui dosar oribil de abuz sexual. O copilă de 11 ani a devenit prada unor fiare. Georgiana suferea fiindcă mama ei plecase la muncă în Italia. Simţindu-se abandonată, a căutat sprijin într-un băiat pe care-l ştia din auzite, însă acesta i-a dat numărul ei lui Constantin Popescu.
Ca să o ademenească, Popescu i-a spus fetei că e urmărită, iar familia ei e în pericol. Georgiana a mers până la Bălţaţi. „Fără altă introducere, inculpatul a spus că a minţit-o şi a obligat-o la sex pe partea vătămată, care era virgină. Apoi, a încuiat-o în casă, i-a luat telefonul şi i-a spus bărbatului care o adusese să o păzească”, a declarat dna Carmina Pascal, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal.
Popescu s-a întors împreună cu Andrei Ionuţ Bacalu, Gheorghiţă Iosub şi Daniel Ursache, cărora le-a oferit-o pe Georgiana. Apoi, Popescu i-a chemat şi pe Iulian Marinel Ichim, Andrei Ionuţ Ichim şi pe fratele celui din urmă, Tudorel, iar Georgiana a fost din nou violată, deşi a ţipat, a plâns şi chiar i s-a făcut rău de durere. Tudorel Ichim şi Iosub doar i-au privit pe ceilalţi, iar atmosfera era ca de petrecere.
Poliţiştii au aflat că Popescu a mai violat două fete. Maria (13 ani) şi Elena (14 ani) erau tot virgine în noiembrie 2012, când săteanul le-a dus la o casă părăsită şi i-a chemat pe Iosub şi Bacalu. Cel din urmă a dezvirginat-o pe Maria, iar Popescu a tăbărât pe Elena, în vreme ce Iosub a privit toată scena.
Ieri, 20 decembrie, judecătorii au dat sentinţa. Popescu a fost condamnat la 12 ani de puşcărie, Bacalu – la 11 ani, Iosub – la 3 ani cu suspendare, Ursache – la 10 ani, Iulian Ichim – la 7 ani, Andrei Ichim – la 8 ani şi Tudorel Ichim – la doi ani cu suspendare. Maria şi Elena vor primi daune morale de câte 10.000 de lei, iar Georgiana – de 70.000 de lei.

Sursa: Evenimentul

Lăsați un comentariu

*