Un bărbat din comuna suceavană Grămeşti a fost prins, luni făcând contrabandă cu maşina tatălui său. Pe raza comunei Bălcăuţi, un echipaj din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a oprit în trafic autoturismul condus de Nicolae H, de 27 de ani, din comuna Grămești în care se afla ca pasager Daniel B., de 41 de ani, tot din comuna Grămești.
Din verificări, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul aparține tatălui lui Daniel B., iar în portbagaj se aflau țigări fără documente de proveniență.
Daniel B. a declarat că întreaga cantitate de țigări a cumpărat-o pe raza comunei de la un cetățean ucrainean pe care nu-l cunoaște.
Cu ocazia inventarierii s-a constatat că în autoturism se află 1.001 pachete cu țigarete, de provenienţă extracomunitară.
Întreaga cantitate de țigări, în valoare de cca 10.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar lui Daniel B. i s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliției Orașului Siret.
Cercetările sunt continuate, urmând a se dispune procedural.