Duminică, de la ora 13.30, pe islazul comunal din Siliştea, comuna vasluiană Pungeşti, unde se află Tabăra de Rezistenţă, are loc un miting de solidaritate cu cele 15 persoane care se află încă în greva foamei. Sute de oameni sunt aşteptaţi să li se alăture celor care au ales această formă drastică de protest.
De pe 24 decembrie 20 de săteni şi cinci activişti au intrat în greva foamei, dar între timp, sătenii mai în vârstă nu au putut rezista. Ei au fost sfătuiţi de medicii de pe ambulanţă, care au fost chemaţi la faţa locului, în Tabăra de Rezistenţă, să renunţe la această formă de protest.
“Ne simţim slăbiţi, condiţiile meteo sunt destul de grele, frigul de peste noapte este pătrunzător, dar suntem decişi să rezistăm. Sătenii mai în vârstă, care nu au suportat această formă de protest, îşi vor relua greva după sărbători şi chiar şi acei activişti care acum au renunţat. Ei sunt plecaţi în ţară, pentru a pregăti viitoarele proteste şi vor veni alături de noi pentru a intra în greva foamei şi săteni din Ivăneşti, Gârceni precum şi activişti din întreaga ţară”, a declarat Constantin Pâslaru, unul dintre activiştii aflaţi în greva foamei.
Un prim protest pe care îl pregătesc activiştii ce au plecat acum în ţară ar fi continuarea grevei foamei la Bucureşti, în Piaţa Universităţii, imediat după 4 ianuarie anul viitor.