Un bărbat şi-a înjunghiat mortal soţia, sâmbătă, într-un coafor din Iaşi, unde aceasta era angajată, apoi a încercat să se sinucidă, fiind dus la Spitalul “Sfântul Spiridon” în stare gravă. Femeia era cazată în Centrul pentru protecţia victimelor violenţei domestice din oraş, împreună cu cei trei copii ai săi, după ce plecase de acasă din cauza comportamentului violent al bărbatului.
Incidentul s-a produs în coaforul aflat la parterul Căminului studenţesc T 17, pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iaşi, iar la acel moment în salon se aflau mai multe persoane, care au sunat la 112. Coodonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că echipajul medical care a ajuns la faţa locului a constatat că femeia, în vârstă de 38 de ani, avea plăgi multiple la gât şi abdomen şi era în stop cardio-respirator, încercându-se fără succes resuscitarea acesteia. Bărbatul care a înjunghiat-o pe femeie este în stare critică, intubat, fiind dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Sfantul Spiridon din Iaşi, unde este supus unei intervenţii chirurgicale.
Reprezentanţi Poliţiei spun că în jurul orei 19.00 bărbatul a intrat în coaforul de pe bulevardul Tudor Vladimirescu unde lucra soţia sa şi a înjunghiat-o pe aceastra cu un cuţit. Ulterior, el a încercat să se sinucidă cu acelaşi cuţit. Colegele femeii spun că aceasta plecase de acasă în urmă cu câteva zile din cauza comportamentului violent al soţului. De altfel, femeia era cazată în Centrul pentru protecţia victimelor violenţei domestice din Iaşi, împreună cu cei trei copii ai săi, unul dintre aceştia fiind major.
În 5 martie 2012, un bărbat a deschis focul în incinta coaforului de la complexul Perla din Capitală, cu intenţia de a o ucide pe soţia lui, care voia să divorţeze de el. Aceasta şi casiera coaforului au fost ucise, iar şase persoane, angajaţi şi clienţi ai salonului, au fost rănite. Bărbatul, agentul de poliţie Gheorghe Vlădan, a fost condamnat, în 12 februarie, de Tribunalul Bucureşti, la închisoare pe viaţă.