O societate din Botoşani s-a poziţionat, la sfârşitul anului trecut pe poziţiile fruntaşe în ceea ce priveşte rentabilitatea acţiunilor ce pot fi cumpărate de la Bursa de Valori Bucureşti. Firma de confecţii botoşăneană a reuşit să depăşească în acest top companii ca Banca Transilvania, Aerostar Bacău, Antibiotice Iaşi, Bermas Suceava sau Nuclearelectrica.
Criteriul după care a fost întocmit topul este indicatorul PER (price to earnings ratio) ce reprezintă numărul de ani în care un investitor îşi recuperează investiţia în acţiunile companiei din profiturile raportate de aceasta. Societatea Conted Dorohoi are un PER de 7,6 ceea ce înseamnă că la 100 de lei investiţi în companie aceasta va genera profituri de 100 de lei în termen de şapte ani şi jumătate.
Cu cât indicatorul PER este mai mic, cu atât o acţiune poate fi considerată mai atractivă sau subevaluată, dar pentru a lua o decizie de investiţie corectă investitorul trebuie să analizeze şi rezultatele financiare şi alte aspecte legate de activitatea companiei şi de evoluţia acţiunilor pe bursă.
Din decembrie 2009 până în 2013, acţiunile Conted au crescut de la 20 de lei la 68 de lei, iar compania a distribuit dividende cumulate în valoare de 19 lei (brut) pe acţiune. Astfel, cine ar fi cumpărat la finalul lui 2009 acţiuni Conted ar fi recuperat 95% din preţul acţiunii doar din dividende.
Datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor arată că societatea din Dorohoi a avut în 2012 afaceri de 18,2 milioane de lei şi a realizat un profit de 2,3 milioane de lei cu 502 angajaţi.
Conducerea societăţii a precizat că dacă ar mai găsi forţă de muncă ar putea dubla numărul angjaţilor la câte contracte ar putea să încheie. Una dintre cele mai mari comenzi avute anul trecut a privit realizarea a 30.000 de uniforme pentru o armată.
Printre clienţi se mai numără Zara, Massimo-Dutty, Tommy Hillfiger, Polo Ralph Laurent, Diesel sau Esprit Europe.
Conted Dorohoi este controlată de trei persoane fizice: Manole Popa, cu 25,5% din acţiuni, Nelu Pujină, cu o participaţie de 20,2%, şi Valeria Negreanu, cu 10%