Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Trei tineri prinşi cu droguri în apropierea unei păduri

Trei tineri cu vârste între 25 şi 27 de ani au fost prinşi, vineri, de poliţiştii ieşeni din cadrul Postului de Poliţie Miroslava cu ierburi interzise. Potrivit oamenilor legii, în timp ce îşi desfăşurau activitatea de patrulare pe raza de competenţă, au depistat în vecinătatea unei zone împădurite un autoturism staţionat, în care se aflau 3 tineri, Z.S., de 27 de ani, R.M., de 27 de ani şi I.R., de 25 de ani.

Întrucât prezentau un comportament suspect, a fost efectuat un control, iar în interiorul autoturismului a fost găsită, într-o folie din aluminiu, substanţă vegetală, susceptibilă a fi drog. Aceasta a fost ridicată în vederea expertizării, pe numele tinerilor fiind întocmit un dosar penal.

Lăsați un comentariu

*