Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Un primar din Botoşani sfidează Agenţia Naţională de Integritate

Un primar din judeţul Botoşani se încăpăţânează să se împotrivească unei decizii date de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în 2011. Decizia de incompatibilitate a venit după ce alesul local şi-a angajat soţia pe postul de consilier personal încă de la sfârşitul anului 2008.

Dumitru Timişag, ales pentru al doilea mandat în comuna Unţeni, a contestat decizia ANI în instanţă, dar nu a renunţat la consilierul personal. Astfel, primarul a ajuns să fie consiliat de soţia sa de mai bine de patru ani, contrar prevederilor legale.

Potrivit legii, “primarii (…) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”. Acelaşi act normativ prevede că “actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută’.

Curtea de Apel Suceava a respins cererea primarului de anulare a deciziei ANI, iar hotărârea a fost atacată de acesta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde primul termen a avut în aprilie 2013, iar următorul este aprilie 2014.

O hotărâre în defavoarea primarului dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea ca efect încetarea mandatului de primar al lui Dumitru Timişag.

Dumitru Timişag a precizat că atâta timp cât nu există o hotărâre definitivă va proceda ca înainte.

“Soţia mea este şi în prezent angajată la Primărie pe acelaşi post”, a declarat primarul.

Conform ultimei declaraţii de avere,indemnizaţia primarului ajunge la 21.363 de lei anual, iar salariul nevestei sale 2.028 de lei.

Lăsați un comentariu

*