Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Bacău: Fostul lider al Partidei Romilor, cercetat şi pentru trafic de persoane

Fostul lider al Partidei Romilor, Paustin Bălan, care a fost condamnat la închisoare pentru deturnare de fonduri europene, este cercetat, acum, şi într-un alt dosar penal, alături de Ionel Dura, ginerele lui Paustin Bălan. El este acuzat de trafic de persoane. Paustin Bălan l-ar fi ajutat pe ginerele său să păcălească 50 de persoane cu locuri de  muncă în Germania, care erau exploatate prin muncă.

Potrivit procurorilor, “în sediul organizației se făceau recrutări de persoane, aveau loc interviuri și probe tehnice pentru a se vedea dacă oamenii sunt pregătiți pentru activitatea ce urmau să o desfășoare în construcții. Și fiica lui Paustin Bălan, soția lui Dura Ionel, este pusă sub învinuire. Împreună cu alt învinuit, ea le explica oamenilor ce salariu vor avea în Germania și încerca să îi recruteze. De asemenea, ea a ajutat la transportul unui grup de persoane în Berlin și s-a aflat în mașina care le-a transportat. Sunt mai multe persoane care au dat declarații că Paustin Bălan a avut o contribuție semnificativă și a desfășurat astfel de activități în sediul Partidei Romilor. Inclusiv un membru al Partidei Romilor a fost păcălit și este parte vătămată în acest dosar”.

Bălan este acuzat și de favorizarea infractorului după ce ar fi contactat una dintre victime și ar fi încercat să o convingă să-și retragă plângerea.

Paustin Bălan a fost cercetat şi pentru schimbarea ilegală a destinației fondurilor europene, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Lăsați un comentariu

*