Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Ofiţeri SRI condamnaţi după uciderea unui bărbat din Botoşani

barbat-ucis-de-SRI-300x234Patru ofiţeri SRI au fost condamnaţi la închisoare după ce au omorât în bătaie un botoşănean chiar în sediul SRI Timiş.

Caporalii în rezervă Dejan Giurgev, Lucian Gurlui şi Ion Ghiţă Bogdan au primit o pedeapsă de câte trei ani de închisoare, în timp ce ltc.col în rezervă Camelia Toman a primit şase ani de închisoare, fiind acuzată de instigare la infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.

Vasile Nechilciuc, de 46 de ani a plecat din  Botoşani la Timişoara să-şi caute de lucru. Alături de doi prieteni căuta fier vechi şi nu ştia că centrul de fier vechi, era de fapt, o casă conspirativă a SRI, ascunsă pe un domeniu aparent părăsit.

Au fost surprinşi de cei trei caporali care i-au luat la bătaie la ordinul ltc col Camelia Toman. Zona în care se află sediul SRI este una părăsită. Nimeni nu a auzit scandalul din curte şi nu a putut să îl salveze pe bărbat din mâinile SRI.

Bărbatul în agonie a fost abandonat chiar, în stradă, la poarta SRI. Prietenii lui l-au luat pe sus şi l-au dus cu un cărucior până acasă. Acolo, bărbatul a murit. Cazul a fost ţinut sub tăcere un an intreg.

Lăsați un comentariu

*