Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Primarul de Rădăuţi trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Domnul_Primar_Aurel_Olarean-600x260-300x130Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a fost trimis în judecată, miercuri, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, începând cu luna iulie 2012, Aurel Olărean nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu. Practic, el nu a  propus Consiliului Local al municipiului Rădăuţi să constate „încetarea de drept a mandatului de consilier al părţii vătămate Nistor Tătar, nu a semnat referatul constatator întocmit de Secretarul Municipiului Rădăuţi şi nu a iniţiat un proiect de hotărâre prin care să se ia act de situaţia apărută şi să se declare vacant locul consilierului care şi-a dat demisia, deşi avea obligaţia să-l includă pe ordinea de zi supusă dezbaterilor pentru prima şedinţă ordinară convocată”.

Primarul este acuzat că a adus o “vătămare intereselor legale ale lui Simion Sticleţ,concretizată în dreptul acestuia de a îndeplini o funcţie de autoritate publică şi de a-şi exercita mandatul încredinţat în urma votului liber exprimat de membrii colectivităţii locale”.„Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare instanţei de judecată, respectiv Judecătoria Rădăuţi”.

Contactat de reporterul SuceavaNews, primarul a evitat să comenteze situaţia spunând că pur şi simplu nici nu ştia că este trimis în judecată.

Lăsați un comentariu

*