Viscolul a dus la formarea de suluri de zăpadă și la blocarea drumului care face legătura dintre localitatile sucevene Vereşti şi Fântânele. Zece persoane, dintre care nouă adulţi şi un copil, au fost salvate din nameti de pompierii militari.
Sâmbătă seara, dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunţat prin 112 despre faptul că, pe drumul judeţean 209, între localităţile Vereşti şi Fântânele, se află două autoturisme înzăpezite.
În ajutorul acestora au pornit două utilaje ale Primăriei comunei Fântânele însă, din cauza stratului gros de zăpadă, au rămas şi acestea blocate.
Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit cu o autospecială care a tractat până la zona afectată vehiculul utilitar de teren (şenilata).
Şenilata a pornit în căutarea celor înzăpeziţi şi salvatorii i-au găsit la aproximativ un kilometru de localitatea Fântânele.
Primii salvaţi au fost o femeie, în vârstă de 36 de ani, şi băieţelul său, în vârstă de 2 ani.

După ce s-au asigurat că sunt în condiţii bune din punct de vedere medical, salvatorii i-au transportat chiar până la domiciliu, în localitatea Stamate, unde au ajuns în siguranţă.
Intervenţia a fost extrem de grea, echipajul pompierilor militari fiind expus în permanenţă la condiţii groaznice de viscol şi ger, mai bine de două ore cât timp s-au desfăşurat operaţiunile de salvare.
În ciuda tuturor dificultăţilor, toate persoanele aflate în blocajul zăpezilor au fost transportate, rând pe rând, la adăpost.
Misiunea salvatorilor s-a încheiat după miezul nopţii.