Fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, Nicuşor Ioan Todiruţ, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava alături de alte patru persoane. Potrivit procurorilor, comisarul şef Todiruţ este acuzat de două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, Alexa Dumitru Teodorovici, şef al Serviciului Logistic la IPJ Suceava, este de asemenea trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dar şi administratorul SC Geomold SA, Nicolai Vranău, expertul evaluator autorizat ANEVAR, Gheorghe Licurici, dar şi registratorul şef al OCPI Suceava, Emilia Bedrule, cea din urmă fiind trimisă în judecată pentru fals intelectual.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, „în luna februarie 2006, inculpatul Todiruț Ioan Nicușor, în calitatea sa de inspector șef al I.P.J. Suceava, a dispus și a inițiat activități privind achiziția Sediului Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, în condițiile în care această achiziție nu era inclusă în programul anual de achiziții al I.P.J. Suceava și nici în lista obiectivelor de investiții. De asemenea, nu exista vreun acord sau vreo promisiune din partea M.A.I. și I.G.P.R., de alocare a unor sume de bani pentru această achiziție. Imobilul, care se afla într-o stare de depreciere de 45% și era proprietatea SC GEOMOLD SA, a fost achiziționat într-o modalitate prin care Todiruț Ioan Nicușor a încălcat atât legislația privind achizițiile publice (neexistând o procedură cu reguli de urmat și cerințe minime de calificare) cât și atribuțiile de serviciu (în procesul de achiziție, de negociere a prețului, angajare bugetară, ordonanțare la plată și administrare după achiziție).
Pentru obținerea finanțării achiziției imobilului de la SC GEOMOLD SA, inculpatul a semnat o notă de fundamentare conform căreia a identificat un imobil care corespunde activității muncii de poliție, fără să menționeze că acesta nu este funcțional, că necesită reparații capitale, însă a consemnat dotări inexistente (centrală termică proprie cu combustibil solid etc.) și caracteristici tehnice nereale. Fără ca la acel moment să existe o evaluare făcută de experți ANEVAR, o estimare tehnică sau o ofertă din partea SC Geomold SA, a solicitat ordonatorului principal de credite din M.A.I o sumă de 2.000.000 lei, majorată ulterior”.
Practic, prețul pe care Poliţia Suceava l-a plătit, respectiv de 2.499.000 lei, a fost stabilit în baza unei înțelegeri dintre Todiruț și Vranău, reprezentantul SC Geomold S.A . Mai mult, Todiruț a aprobat propunerea de angajare a cheltuielii și ordonanțarea de plată, fără ca imobilul în cauză să fie recepționat faptic la data efectuării plății.
Între timp, clădirea s-a degradat considerabil, ajungând să aibă nevoie de reparaţii cu o valoare mai mare decât preţul achiziţiei clădirii.
Clădirea a intrat în proprietatea statului abia după trei ani, dar în tot acest timp, în sediu a funcţionat firma Geomold fără să plătească vreo chirie pe vreun contract de închiriere. În această perioadă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava trebuia să încaseze de la SC Geomold SA, 328.904 lei din chirie, ceea ce nu s-a întîmplat.
„În calitate de șef al Serviciului Logistic din cadrul I.P.J. Suceava și de președinte al comisiei de negociere al prețului de vânzare-cumpărare, inculpatul Teodorovici Alexa-Dumitru și-a încălcat atribuțiile de serviciu procesul de achiziție al imobilului menționat, de negociere a prețului, angajare bugetară, ordonanțare la plată și administrare după achiziție Inculpatul Vranău Nicolai, în calitate de administrator, asociat și director general la SC Geomold SA, i-a ajutat pe inculpații Todiruț Ioan Nicușor și Teodorovici Alexa-Dumitru să-și încalce atribuțiile de serviciu în contextul cumpărării imobilului, obținând un avantaj patrimonial în valoare de 784.675 lei – diferența dintre suma încasată de la IPJ Suceava de 2.499.000 lei și valoarea reală a imobilului de 1.440.609 lei și 328.904 lei – chiria neplătită de SC Geomold SA, după ce imobilul a devenit proprietatea statului .Inculpatul Licurici Gheorghe, în calitate de expert evaluator autorizat ANEVAR, a întocmit, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, un raport de evaluare prin care a supraevaluat imobilul din mun. Câmpulung Moldovenesc, de la valoarea reală a activului de 1.440.609 lei la valoarea de 2.085.900 lei. Inculpata Bedrule Emilia, în calitate de registrator șef la OCPI Suceava, a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 477 mp în favoarea SC GEOMOLD SA, în condițiile în care existau piedici legale pentru admiterea cererii și, în acest fel, a creat bazele întocmirii contractului de vânzare-cumpărare.”, se arată în rechizitoriu.
Cei patru au adus un prejudiciu statului român de 2.499.000 de lei (banii pentru clădire), 328.904 lei (chiria neîncasată). Dosarul a fost înaintat spre judecare, Curții de Apel Suceava.
De altfel, Todiruţ şi Teodorovici au mai fost trimişi în judecată într-un alt dosar pentru achiziţia, în aceleaşi condiţii, a unei clădiri destinate a fi sefiul Poliţiei municipiului Suceava.