Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi ar putea fi parte civilă în procesul împotriva ucigaşului de la coafor

spitalul sfantul spiridon iasi Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi  ar putea fi parte civilă în procesul împotriva bărbatului care şi-a ucis soţia într-un coafor din campusul Tudor Vladimirescu din municipiul Iaşi.
Bărbatul a fost internat în clinica respectivă aproape o lună, după ce s-a înjunghiat, dar el nu este asigurat, iar unitatea medicală nu are cum să-şi recupereze banii. Spitalul a cheltuit aproape cinci mii de lei cu spitalizarea bărbatului.  Potrivit managerului Spitalului Sfântul Spiridon, Ioan Bârliba, potrivit legii, ucigaşul de la coafor trebuia tratat chiar dacă nu era asigurat pentru că a ajuns în regim de urgenţă la spital.
Este pentru prima dată când conducerea unităţii medicale este într-o astfel de situaţie.

 

Lăsați un comentariu

*