Ciobanul din comuna harghiteană Corbu, Artimiţă, a cunoscut-o pe Elena Udrea la o cafea, la o pensiune din zonă, şi ulterior s-a înscris în PMP, pentru că „oricum nu era înscris nici într-un partid”. El speră să schimbe ceva în agricultură şi să promoveze produsele autohtone, fără E-uri şi chimicale. La ieşirea din Borsec spre Piatra-Neamţ, se întind satele Capul Corbului şi Corbu, răsfirate pe valea Bistricioarei, între Munţii Bistriţei şi Munţii Giurgeului, formând împreună comuna Corbu. Majoritatea celor aproape 1.600 de locuitori ai comunei trăiesc din creşterea animalelor, din agricultură, prelucrarea lemnului, creşterea păstrăvilor sau se ocupă de albine, scrie Mediafax.
Printre ei se află şi ciobanul Artimiţă, de la Stâna Haiducilor, din satul Corbu, care, la 34 de ani, s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară, după ce a cunoscut-o la o cafea pe Elena Udrea.
Artimiţă Gheorghe Lădariu s-a născut şi a crescut în comuna Corbu şi, pentru că i-a plăcut meseria unchilor săi, crescători de animale, s-a făcut cioban, acum având o turmă de aproximativ 200 de oi.
Nu este însurat, spune că „mai e timp pentru asta” şi îi place viaţa de păstor, chiar dacă nu este întotdeauna uşoară. Subvenţiile europene întârzie adesea, iar desfacerea produselor este o mare problemă, mai ales din cauza „samsarilor” care îi „păcălesc” pe ciobani.
„E cam grea viaţa de cioban că, vedeţi dumneavoastră, aici, la noi, în zona de munte, nu se fac cereale, trebuie să le cumpărăm din alte zone şi îs cam scumpe, iar banii ăştia europeni nu intră la timp. Îi greu, pentru că muncim din zi în noapte şi din noapte în zi şi nu putem să ne vindem produsele ca în alte zone. Nu putem să ne plângem chiar de tot, dar nici a ne lăuda, că vin intermediarii şi iau tot ce pot pe păcălite, nu numai pe mine, pe toţi câţi suntem pe aici, prin zonă, de la mine iau cu un preţ, pe ălălalt dacă îl poate păcăli ia mai cu puţin şi, ştiţi cum e, nu ne prea convine cum merg preţurile la produse”, povesteşte ciobanul Artimiţă.
De la 1 mai şi până dă ninsoarea, stă cu oile pe munte. Anul acesta iarna a venit mai târziu şi a fost foarte mulţumit că a cheltuit mai puţini bani pe furaje.
Bărbatul povesteşte că, toamna trecută, a fost atacat de un mistreţ, care i-a spintecat piciorul cu colţii. A stat trei săptămâni în spital, rana s-a vindecat greu, iar acum îl sâcâie cu durerea ori de câte ori se schimbă vremea, chiar „dinainte cu două-trei zile când se schimbă clima”.
„Era rănit şi el (mistreţul – n.r.) şi n-am ştiut că ce-i. Era seară şi or dat câinii păste el, o venit la mine, m-o sfâşiat de un picior şi după aia or venit vânătorii şi l-or împuşcat. Am stat la spital, că am pierdut mult sânge„, îşi aminteşte ciobanul.
Când are timp, colaborează cu pensiunea de la Stâna Haiducilor. Iarna plimbă turiştii cu sania trasă de cai, iar din primăvară până toamna le arată cum e viaţa la stână şi le pregăteşte adevărate ospeţe ciobăneşti, cu balmoş, miel sau berbecuţ la proţat, lapte şi caş de la oile lui.
Aşa a cunoscut-o, în urmă cu aproape trei săptămâni, pe Elena Udrea. El îşi aminteşte că era în seara de 24 ianuarie, când fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului se întorcea de la Roman, unde a sărbătorit Unirea Principatelor, şi a făcut un popas la pensiunea de la Stâna Haiducilor, unde a intrat în vorbă cu localnicii.
„Eram cu cineva acolo, la Stâna Haiducilor, la o cafea şi a venit şi dânsa acolo. Şi cum se cunoaşte cu şeful de acolo, ca şi mine, aşa ne-am cunoscut. Am stat la masă şi am vorbit despre ce se întâmplă în ţară, dânsa mi-o vorbit de partid şi na… Eu oricum nu eram nici într-un partid înscris şi acuma m-am decis”, spune bărbatul.
Săptămâna aceasta, a urmat sfatul Elenei Udrea şi s-a înscris în PMP pentru că vrea să aibă acces la cei care se ocupă la cel mai înalt nivel cu agricultura din zonele montane şi să îi influenţeze în deciziile care privesc soarta crescătorilor de animale.
„Ceva trebă să se schimbe în ţara asta, cineva trebă să se mai implice, deocamdată ni se pare ok, d-apoi nu ştiu mai încolo. Dacă o să stau de vorbă cu ministrul Agriculturii, o să-i povestesc toate, cu subvenţiile astea, cu terenul, cu lactatele, să ne ajute să avem şi noi un angro unde să le dăm, ca în alte zone, aşa cum e la Braşov, o să fac tot ce pot să ia decizii bune pentru crescătorii de animale”, spune oierul.
Ciobanul Artimiţă vrea, de asemenea, să se promoveze produsele autohtone, care „sunt de la sursă, nu au E-uri, niciun fel de prostie în afară de cheagul de la brânză, fără chimicale” şi să le facă traiul mai bun agricultorilor. Se plânge că ultimii doi ani au fost mai grei ca niciodată.
„Aşa văd eu, că de doi ani încoace e tot mai rău şi nu ştim cum să mai facem să fie bine. Îi iarnă multă aici la noi, la animale trebă să le dai furaje din stoc continuu şi să sperăm că la 1 mai putem să ieşim în munte. Vă daţi seama că un kilogram de porumb este 80 de bani şi în toată ziua câte un kilogram numa’ să pun pe cap de animal, vă daţi seama la ce cheltuieli ajungem. Acolo unde este numa câmpie şi se fac cerelele, poate le dă mâna să vândă şi lactatele mai ieftin, aici, la noi, e greu tare”, spune el.
El e de părere că în zona montană, cum este şi Harghita, unde iernile sunt lungi şi aspre, iar clima nu favorizează creşterea cerealelor, un kilogram de lapte ar trebui să se vândă cu cinci lei şi nu cu 1,20 lei, cât este preţul actual pe care îl oferă centrele de colectare, caşul cu 18-20 de lei kilogramul, iar mieii de Paşte „măcar” cu 30 de lei kilogramul.
„O sticlă de suc este 2 lei sau 3 lei şi un litru de lapte e 1,20 lei. În alte zone e mai bine, pe la târgurile din Bucureşti sau de la Braşov se vând mai bine, dar la noi e o zonă mai retrasă, mai izolată. Păi cum să ne descurcăm noi aşa, cum să facem faţă să ducem animalele până dă iarba pe munte?„, susţine Artimiţă.
Bărbatul se amuză de fiecare dată când cineva pomeneşte de o poză care a făcut vâlvă pe o reţea de socializare, în care apare îmbrăcat în cojocul specific ciobanilor de la munte, alături de Elena Udrea.
„Cojocul a fost cumpărat în toamnă, chiar în noaptea în care m-a atacat mistreţul trebuia să mergem la Poiana Sibiului cu nişte prieteni de-ai mei, la un târg mare, şi ei mi l-au cumpărat de acolo, de la o expoziţie. Amu m-or fotografiat învălit în cojoc şi m-or pus pe Facebook”, râde Artimiţă.
Odată intrat în politică, are „gânduri mari” şi crede că tinereţea şi ambiţia îl vor ajuta să „schimbe viitorul” şi să îl facă „mai bun”. Chiar şi deputatul Elena Udrea îi recunoaşte calităţile, scriind pe pagina ei de Facebook „Artimiţă este un tânăr agricultor dornic să se implice”.
Sursa: Mediafax