Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Serviciul Teritorial Bacău au dispus, vineri, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a directorilor unei firme sub acuzaţia de traffic de influenţă.
Mihai Daniel Bociar şi Viorel Adrian Ferendino, primul administrator, iar al doilea director al societăţii comerciale ERG Termorom Galaţi, sunt acuzaţi că ar fi luat bani de la nişte parteneri de afaceri pentru a truca o licitaţie.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, „Compania Regională de Apă Bacău a organizat, în cursul anului 2012, o licitație pentru atribuirea contractului de lucrări „Reabilitarea Stației de tratare apă Cărăboaia”, în urma căreia a fost desemnată câştigătoare o asociere constituită din firma ERG Termrom şi o altă societate.
În perioada decembrie 2012- ianuarie 2013, Mihai Daniel Bociar şi Viorel-Adrian Ferendino, în calitate de reprezentanţi ai ERG Termrom Galaţi, au pretins şi primit de la administratorul celeilalte firme din asocierea câştigătoare a licitaţiei (denunţător în cauză) suma de 10.000 euro, susţinând că au influenţă asupra unor persoane din Consiliul Național de Soluţionare a Contestaţiilor, în vederea respingerii contestaţiei formulate de un competitor care a pierdut licitaţia.
După soluţionarea favorabilă a contestaţiei la nivelul C.N.S.C., având în vedere că firma perdantă a formulat plângere la Curtea de Apel Bacău, cei doi au pretins şi primit de la acelaşi denunţător suma de 15.000 euro, pretinzând că au influenţă asupra magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Bacău, în vederea respingerii plângerii.
În ambele situaţii, cei doi l-au asigurat pe partenerul lor de asociere (denunţător în cauză) că vor contribui şi ei cu aceleaşi sume de bani la influenţarea deciziilor, în situaţiile menţionate.
Totodată, în luna aprilie 2013, Bociar Mihai Daniel și Ferendino Viorel-Adrian i-au spus denunțătorului că decidenții din cadrul Companiei Regionale de Apă Bacău le-au pretins un procent de 7 % din valoarea contractului de lucrări atribuit, în valoare de aproximativ 17.000.000 lei, pentru semnarea și derularea contractului. Prin urmare, cei doi inculpați au solicitat și primit de denunțător o primă tranșă de 25.000 euro.
Începând cu luna octombrie 2013, inculpații Bociar Mihai Daniel și Ferendino Viorel-Adrian i-au cerut partenerului lor de asociere sume de bani pentru a fi remise decidenților din cadrul companiei de apă, în vederea începerii executării contractului. Inițial, cei doi au pretins suma de 25.000 euro, iar ulterior, în luna decembrie 2013, suma de 70.000 euro, susținând că persoane din conducerea companiei au solicitat toată suma stabilită inițial, înainte de începerea executării lucrărilor și nu la încasare (decontarea lucrărilor ce urmează a fi efectuate de asociere).
La data de 16 ianuarie 2014, inculpații Bociar Mihai Daniel și Ferendino Viorel-Adrian au primit de la denunțător sumele de 88.000 lei și 575 euro, în scopul sus menționat.
Pentru a garanta repararea pagubei produse prin infracţiuni, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe un număr de 225 acţiuni în valoare de 225.000 lei (echivalentul a 50.000 euro) ale SC ERG TERMROM SA, deţinute de inculpatul Bociar Mihai Daniel.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.