Caz şocant într-un cantonament la Ploieşti al copiilor de la clubul de hochei CSM Suceava. Un copil de numai 9 ani a primit „botezul” din partea colegilor. El a fost bătut cu pumnii şi picioarele . Copilul a încercat să scape din mâinile colegilor, iar la un moment dat şi-a sunat mama şi i-a cerut ajutor spunându-i că este bătut de colegii din cameră.
Părinţii băiatului au mers într-un suflet până la Ploieşti. Băieţii se aflau la Ploieşti în grija antrenorilor şi a unor părinţi, însă în acel moment în care s-a produs altercaţia, copiii erau nesupravegheaţi.
Incidentul a avut loc, săptămâna trecută, când micii hocheişti de la CSM Suceava au avut un turneu de calificare în play-off.
Copilul, în vârstă de 9 ani, elev în clasa a II-a, a fost lovit în camera de hotel în care erau cazţi. Dănuţ Mocanu, tatăl copilului, a făcut plângere la Poliţie, dar şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.