Duminică 24 Noiembrie 2024, Actualizat acum 328 zile 12:00 am

 

Directorul AJOFM Vaslui, suspectat de corupţie

bani numaratiDirectorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui, Adrian Ioan Cârlan, este suspectat de corupţie. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat procurorii, potrivit unui comunicat de presă, directorul AJOFM fiind suspectat de „fapte asimilate infracţiunilor de corupţie”. Cârlan este acuzat că şi-a angajat soţia într-un proiect finanţat cu fonduri europene nerambursabile.

Potrivit ANI,  la data de 30 august 2010, în calitate de director executiv al A.J.O.F.M. Vaslui, Cârlan a semnat, în vederea asocierii, un Acord de parteneriat cu S.C. European Consulting S.R.L. (lider de parteneriat), S.C. Fed Consult S.R.L. și Institutul European de Administrație Publică (E.I.P.A.). Prin acest acord se stabileau responsabilitățile fiecărui partener implicat în implementarea Proiectului ”Atingerea performanțelor de ocupare prin măsuri active”, finanțat prin fonduri europene nerambursabile.

like-facebookPrin semnarea acestui acord, a beneficiat de date și informații privind posibilitatea obținerii de venituri suplimentare, ulterior, soția acestuia fiind angajată în cadrul proiectului de către S.C. European Consulting S.R.L., fiind obținute venituri salariale de 15.267 Lei – ca urmare a activităților desfășurate în cadrul proiectului. Prin faptul că a intrat în posesia unor informații din interiorul instituției publice unde acesta deținea funcția de Director executiv, informații pe care le-a utilizat, ulterior, pentru obținerea unor avantaje patrimoniale sub formă de remunerație, au fost identificate premise în sensul inexistenței unei selecții pe criterii obiective, se arată în comunicatul ANI.

Lăsați un comentariu

*