Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Un tânăr s-a rătăcit într-o pădure. Peste 100 de persoane au pornit în căutarea lui

cautariUn tânăr, în vârstă de 20 de ani, din judeţul Suceava s-a rătăcit, vineri,  într-o pădure şi a cerut ajutorul oamenilor legii.

La ora 12:34, s-a primit un apel pe numărul unic de urgenţă 112, în care acesta anunţa că s-a rătăcit. Marian S., în vârstă de 20 de ani, a fost la muncă în satul Negrileasa şi la finalul programului a pornit spre domiciliu, în comuna Borca, pe jos prin fondul forestier. La un moment dat, tânărul s-a rătăcit, nu a mai putut continua drumul şi a cerut ajutorul autorităţilor.

like-facebookImediat, la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a constituit un comandament şi s-au mobilizat echipaje formate din 31 poliţişti cu 8 autospeciale, 14 jandarmi cu 4 autospeciale, 27 pompieri cu 2 camioane, 2 autospeciale şi un câine de căutare/salvare, 62 silvicultori cu 8 mijloace de transport, 9 salvamontişti cu 2 mijloace de transport şi 6 membri de la Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă.

Echipajele au pornit în căutarea persoanei rătăcite din mai multe direcţii, respectiv Negrileasa, Ostra, Stulpicani şi Broşteni.

Tânărul a fost găsit de către echipajele participante la intervenţie în jurul orei 15:50, în zona Troci din comuna Vadu Negrileasa. Acesta era într-o stare fizică bună şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Lăsați un comentariu

*