Directorul Teatrului Vasilache din Botoşani, Florin Aioniţoaie, a participat, vineri seară, la emisiunea Românii au talent difuzată de Pro TV. Acesta, alături de actorii Marius Rusu şi Bogdan Horga, au prezentat un moment umoristic de marionete, obţinând aplauze şi trei de “Da” din partea juriului compus din Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu.
“Vă mulţumim că aţi venit şi ne-aţi oferit spectacolul acesta”, a spus Andra.
“Cred foarte mult în teatrul de păpuşi, nu doar pentru că am copii, ci pentru că el poate transmite emoţii, atunci când este bine făcut. Şi am văzut aici un spectacol foarte bine făcut“, a declarat Moisescu.
Cei trei au intrat în concurs pentru marele premiu de 120.000 de euro cu trupa “Vasilache”.