Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Doi vasluieni cercetaţi pentru mai multe furturi. Vezi cum procedau!

POLITIE2Doi vasluieni sunt acuzaţi de mai multe furturi din câteva magazine de pe raza municipiului Vaslui. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui, Ernest O. și Paulina D., ambii de 29 ani, au intrat în mai multe societăți comerciale, de unde, profitând de neatenția personalului, au sustras băuturi alcoolice, produse alimentare, articole de îmbrăcăminte.

like-facebookFemeia le introducea în geanta personală, după care cei 2 părăseau incinta societății comerciale, fără a achita contravaloarea produselor respective. Au reușit astfel să înșele vigilența angajaților din 5 magazine, însă în momentul în care au revenit la o societate comercială  din care sustrăseseră bunuri, au fost recunoscuți de către angajați, care au anunțat polițiștii.

Cei 2 au fost identificați și conduși la sediul Poliției municipiului Vaslui. Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal, în care polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a 6 infracțiuni de furt, urmând a stabili întreaga activitate infracțională a celor în cauză. Bunurile însușite pe nedrept, în valoare totală de aproximativ 1000 lei, au fost recuperate în totalitate.

La finalizarea cercetărilor, dosarul penal va fi înaintat cu propunere legală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Lăsați un comentariu

*