 Două persoane au ajuns, joi dimineaţă, la spital după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier.

 Un Opel Astra, condus de Marius Ion, de 34 de ani,  ce mergea pe strada Armeană, dinspre Ion Pilat, la intersecţia cu strada Petru Rareş, nu a acordat prioritate unui VW Pasat ce mergea pe Petru Rareş, şi a intrat în plin.

În urma impactului doi pasageri au suferit mai multe traumatisme fiind transportaţi cu ambulanţa la spital.